Poesii (1888-1894)/După furtună

 

 
A fost furtună erĭ pe mare
Că astă-zĭ încă vin la malurĭ
Călătorind din depărtare
      Ca munţĭ de valurĭ.

La ţerm neveste de pescarĭ
O mînă streşină şi-o ţin;
Sĕ uită trist cu ochiĭ marĭ:
      Eĭ nu maĭ vin;

 
Ci tot aceleaşĭ valurĭ saltă
Păn' unde-ajunge'n albe zărĭ
Şi cer şi apă la-o-l'altă
      Ca dona mărĭ.

Rămîn aşa...; nu-şi spun nimică —
Şi 'n toate-acelaş suflet bate,
Acelaş dor, aceiaşĭ frică —
      Ş'un plîns la toate.

Te uită, luntrĭ 'ncep să vie
Şi-s ochiĭ toţĭ spre-acelaş ţel
Şi 'n inimĭ sfîntă bucurie
      Că vine el...

Şi sboară luntrile grăbit,
Le-aduc la ţerm val după val —
Şi'ntăia goală s'a izbit
      De stîncĭ, la mal.

Cu ea nădejdea lor sĕ darmă
Ş'acelaş gînd toţĭ ochii spun;
Sub stîncă valurile-şĭ farmă
      Un plîns nebun;

Pe mal e-un ţipĕt lung de jale:
De-ar fi murit şi ele 'ncalte...
Dă Doamne, să nu vie goale
      Şi cele-l'alte!