Poesii (1888-1894)/Clopote

 

 
Un palid răsărit de lună
În zarea codruluǐ uscat...
Departe, ca prin vis, în sat
Incetul clopotele sună.

Şi luna 'n crengile pădureĭ
Uimită par'că s'a oprit
Să cugete maĭ lămurit
Gîndirea largă a natureĭ.

Sĕ las'o linişte de-acele
Ce-adorm ca 'n basme la 'nserat;
Doar numa clopotele'n sat
Sĕ 'ngînă 'ncetul între ele.
 
Acum din crengi urcată-ĭ luna;
Tărziŭ — şi satu-o fi tăcînd
Şi tot pling clopotele 'n gînd
Încet, tot maĭ încet — şi 'ntr'una.
 
în sărĭ de-aceste dulcĭ şi sfinte
Aidoma-ĭ prigoana lor
Cu 'ndrăgostirile ce mor
Cînd tot ţi-aducĭ de ele-aminte....
 
De mult o fi apus nebuna
Şi dulcea dragoste'n pustiu;
Dar plînge'n inimĭ păn' târziŭ
Încet, tot maĭ încet — şi 'ntr'una.