Poesii (1888-1894)/De ce mi-s dragĭ

 

Cu toțiĭ mĕ 'ntrebațĭ ș'acuma
De ce-mĭ sînt dragĭ peste măsură
Aceleașĭ locurĭ — și cînt numa
Priveliștĭ mîndre de natură...

— O rază veselă de soare,
Un freamăt dulce de'ndeparte,
Mĕ luminează și-mĭ răsare
Mai cu 'nțeles de cît o carte.

Că, vezĭ, și florile din glastră
Și cerul larg, senin și vag —
Și toate ĭaū din viața noastră
Ce-avem maĭ bun, ce ni-ĭ maĭ drag.

Te uită 'n asfințit, ușoare
Trec leneș petele de norĭ
Și ard în focul roș de soare:
Ca ele sîntem călătorĭ.

Oceanul doarme-acum sub lună
Și-ĭ tac pustiurile-albastre, —
In fund și luptă-ĭ și furtună:
Așa sînt inimile noastre.

Un cer adînc, adîncă mare,
Cu mișcător nisip de stele, —
Le vezî și-ĭ lungă depărtare:
Is idealurile mele.
 

Sĕ trece slaba lor lumină
Și mor în haos lună, stele;—
Singurătate și ruină:
Și noĭ ne trecem ca și ele...