Poesii (1888-1894)/Trandafirĭ
O vezĭ cum trece 'n orĭ-ce sară
Pe stradă, printre vechĭ clădirĭ,
Şi duce trist la subsuoară
Un coşuleţ cu trandafirĭ.
La toţĭ aceleaşĭ vorbe 'ngină;
Cu ochiĭ marĭ, speriaţĭ, în jos,
Îĭ roagă trist ţinînd în mină
Un trandafir, cel mai frumos.
Şi-ĭ urmăreşte şi sĕ roagă
Să-şĭ îee florĭ de la copilă,
Şi eĭ să duc că nu li-ĭ dragă,
Şi alţiĭ rîd că nu li-ĭ milă.
Acum e 'n ziuă; îngrijită
De-o vezĭ plîngînd să nu te mirĭ:
Acasă nu-ĭ măcar de-o pită
Şi'n coşuleţ tot trandafirĭ.