Poesii (1888-1894)/De demult

 

Un sat departe — așa departe —
Și'n satu-acela-ĭ vechea casă
De-abea zărită'ntr'o frumoasă
Livadă cu aleĭ deșarte.
 
Și plînge-o doină de cu sară,
De cine știe unde, vagă...
N'ajunge pănă'n sat întreagă
Și-ĭ jalnică de te omoară...

 
Pe scărĭ îmĭ par doĭ tinerĭ stînd;
— Nu știu de ĭ-am maĭ întîlnit.
El pare-așa neliniștit,
Ea 'nspre apus, cătă plîngînd...

Prin nouri groșĭ de colb, în drum.
Cu cîniĭ un copil se bate;
— De mi-ar eși în cale poate
Că nu l'așĭ maĭ cunoaște-acum...
 
... Și mama-mĭ spune'n rîs mereŭ
Ca noastră-ĭ casa 'ntre aleĭ.
Că tineriĭ de-atuncĭ sînt îeĭ,
Copilu-acel nebun îs ĭeŭ.
 
N'o cred și totuși o ascult
Spunîndu-mĭ sara pe de rost
Poveștĭ ce poate c'or fi fost
Prin alte locurĭ, de demult.