Poesii (1888-1894)/Și noi ca dînsul

Poesii (1888-1894) de Artur Stavri
Și noi ca dînsul

Din braziĭ deșĭ crescuțĭ pe stîncĭ
Ca umbre negre, un isvor
Străbate greŭ pădurĭ adîncĭ
Întunecat de umbra lor.

De mult spre lacurĭ verzĭ îșĭ cată
Un drum pe unde să coboare
Ca să-șĭ pătrundă apa toată
De cer, de aer și de soare.

Dar cîte valurĭ de isvor
Sĕ risipesc...; și el pe drum
Lovit de stîncĭ la un pripor
S'a 'mprăștiat ca nor de fum...

Și picăturile s'adună
In vădurele, jos, sub stîncă —
Și uite-l iar pornit să-șĭ spună
Povestea luĭ maĭ dulce încă.

Se duc, de-avalma 'n văĭ, cu dînsul
Răsfrînte 'n fața apeĭ sure
Priveliștĭ, stîncĭ și brazĭ și plînsul
Nelămurit de la pădure.

Așa 'ncărcat din munțĭ aleargă
Maĭ viŭ, maĭ repede, maĭ mare-
Și tot ajunge 'n valea largă
La cer nemărgenit, la soare..