Pepelea Gâscariul/12

12. Doftorul Pepelea la boieriul
de Ioan Barac

Publicată în Biblioteca Sămănătorului de Editura Librăriei Diecezane, Arad, 1916, pag. 30-33.

După rugăciune multă,
Pepelea de-abia-l ascultă
Făcându-se prefăcut :
Ca și când mai mult de silă
Se duce, fiindu-i milă,
Ce de el i s-a făcut.
Pepelea obrazu-și schimbă,
Grăind schimbat și pe limbă
Nu-l cunoaște nimenea.
Boieriul de bucurie
Ce să facă nu mai știe.
(Bătutul cu grindina!)
Vânătările pe spate,
Șalele cele umflate
Încă tot îl ustura ;
Pe doftorul cum îl vede
Să roagă ; și mult îl crede
Prin el a se bucura.
Iar Pepelea pipăindu-l,
În dureri grele găsindu-l,
Și cu sângele stricat,
Zice, că-i trebuie baie
Și de glumă să nu-i paie,
Că-i spre moarte aplecat.
De grab’ cu băile bune
Că sângele i se pune
Pe inimă, și apoi
Nu poate să-l mai ajute ;
Ci să poruncească iute
Gonind răul de-napoi!
Bolnavul să roagă iară
Din durerea cea amară,
Pentru toți sfinții din rai,
Cu ce va ști să nu-l lase
Din viață ca să iasă,
Ci să-și mai vină la trai.
Așa Pepelea se-așează
La masă și își lucrează
Planumul așa zicând:
- „De grab’ baie să se facă
Tot (omul să se întreacă
Ierburile aducând”.
Și numindu-le anume,
Multe mii ce sunt în lume,
De păduri și de livezi,
...„Să meargă cu mic cu mane
Să strângă în grabă mare!
Să privești la toți să-i vezi!.
Căminariu, stolnic să saie,
Logofeți să nu se spaie,
Arnăuți și bucătariu,
Vizitiu, slugile toate,
Muieri, fete cum se poate,
Străji, babe și grădinariu,
Și uncheși cu barbe sure
Toți să fugă la pădure,
Și la câmp și la livezi!”
Toți se duc de grab’ ca unul,
Parcă îi slobozi cu tunul,
Nici unul nu poți să vezi.
Numai doftorul la masă
Și cu boieriul în casă,
Rămân numai amândoi,
Căldarea pe foc lăsând-o,
Numai în zadar arzând-o.
Să vezi ce va fi apoi!