Pepelea Gâscariul/11

11. Pepelea fură meșteșugul doftoricesc
de Ioan Barac

Publicată în Biblioteca Sămănătorului de Editura Librăriei Diecezane, Arad, 1916, pag. 27-30.

Și Pepelea înainte,
— Având o ușoară minte, —
Învață bine vârtos ;
Două săptămâni nu trece,
Pepelea mai mult de zece
Mii de nume doftorești
A învățat latinește
A le numi, și grecește,
Boalele cele lumești,
După cum atunci în lume,
Să numea cu multe nume ;
Și cum se tămăduiesc.
Și știa cum să se poarte
Ca când scoate de la moarte
Pe toți ceia ce bolesc.
Așadară se îmbracă
Ca doftor, plecând să-și facă
Cheful cel făgăduit,
Și la boierimi sosește ;
(Cel ce încă tot bolește
Nu s-a mai tămăduit).
Aici află, că încă zace
La pat, și foarte rău face
Chinuit și rău bătut.
Pepelea cu frunza în buză
Mergea tot cu călăuză
Ca strein și priceput.
Și acolo cât sosește
În sat, îndată poftește
O călăuză să-i dea,
Că la generalul merge,
Și caută să alerge,
Până când îl va vedea ;
Că l-a zdrobit calul foarte
Și zace acum pe moarte,
Și merge să-l vindece.
Cum aude pârcălabul,
Știind că boieriul slabul
Zace acum pe păntece,
A alergat cu o veste :
Că iată un doftor este
Aici, de pe drum venit.
Și fiindcă prea dorește
Doftor bun și nu găsește,
Îndată s-a pomenit,
Că oricine, orice babă
Îl învață, cât de slabă,
Pe toate le asculta ;
Fie-fost strigoi de iepe,
Doftor de cai, și pricepe
Orișicum a descânta,
Nu știa cum să-i cinstească,
Numai ca să-l folosească ;
Așa se ruga și-acum
De acest doftor să vie,
— Plata bună-i să se știe —
Să-l vindece oarecum.