Pepelea Gâscariul/07

7. Pepelea prânzește la boieriu și se duce cu el în pădure
de Ioan Barac

Publicată în Biblioteca Sămănătorului de Editura Librăriei Diecezane, Arad, 1916, pag. 18-20.

De-acum Pepelea-i numai foc,
Vedea și el că e noroc...
Voia întâi ca să prânzească
Și drumul să-și întocmească.
Deci îndată a poruncit,
Să prinză caii, să meargă
La pădurea cea mai largă,
Și la locul hotărât.
Până când au pus pe masă
Și caii se înhămase.
Tot satul a adunat
După prânz, așa plecară
La pădure toți, afară,
Cum să merge la vânat...
Căutând pădurea toată
Unde stau copacii roată
El pe toți i-a jinduit.
Ce să taie? Ce să facă
Ca boieriului să-i placă,
Pe cum i-au oblăduit?
Și pogorând în desime,
Mai departe de mulțime,
Cu boieriul amândoi,
Să caute oarecare
Copaciu mai frumos și mare.
Să fie mai gros ca doi...
Iată-l bagă într-o vale
Adâncă și fără cale.
Iar aicea pe-un copaciu
Pune ochiul de cârpaciu
Și spune ce are în gând :
„Eu cred că pe-acesta... Iată!
Să-l măsurăm deodată
Toate altele lăsând.
Și de va fi spre plăcere,
Precum trebuința cere :
Ca de un stângin de gros, -
Ce-a fi bun de trebuință,
Care pentru folosință
L-aș tăia prea bucuros”.