Pepelea Gâscariul/06

6. Pepelea să face lemnariu
de Ioan Barac

Publicată în Biblioteca Sămănătorului de Editura Librăriei Diecezane, Arad, 1916, pag. 14-18.

Și luându-și o bărduță,
Și un topor de mânuță,
Și-un stânjin de buzunariu,
Ca italian s-arată
— De meșter mare îndată —
Și necunoscut lemnariu.
Și venind ca să privească,
La curtea cea boierească
Se arată priceput.
Și când pe la lemne vine,
Măsurând cu ochii bine,
A cârti a început.
Iară boieriul văzându-l,
Și îndată întrebându-l
Cine este și ce vrea,
- „Nimica nu voiu”, îi zice,
,,Ci,... trecând și eu pe aice
Mi s-a părut... și nu prea...
Fiindcă-mi este meșteșugul...
Cine nu-și privește plugul?!
Și acesta-i plugul meu...
Deci mă uit la el și eu.
Ce palaturi ai croit!
Zidurile prea sunt bune,
Dar acoperișul îmi spune
Că va fi nepotrivit.
Tocmai cu aceste lemne
Gândul să nu te îndemne
Ați acoperi casele!
Oricine te-a pus la cale
Cu sfaturile sale,
Zic mai bine lasă-le! —
La Italia mai bine
Să vezi — când să mergi cu mine
Ce case, palaturi sunt...!
Am făcut eu de acele
Multe, cu mânile mele
De când trăiesc pe pământ”...
Boieriul atunci îi zice :
„Încă poate să se strice...
De nu ies la măsurat...”
Iar el zice : „Ei! sunt bune
La case mici a le pune ;
Dar nu aici! Spun curat
Vezi! Acestea sunt palaturi,
De care să nu te mai saturi
Ce coperiș ar avea
Când să-l faci cu rânduială... ;
Să privești apoi cu fală
După cunoștința mea!”
Scoțând stânginul afară
Și măsurându-le iară
A zis : „Iată, că nu sunt!...
Măcar de un cot să fie
Mai lungi ; apoi crede mie
Că n-ar fi nici un cuvânt.
— Însă eu n-am nici o treabă,
Oricine-n zădar mă-ntreabă!...
Ca oricar’ necunoscut,
Nu mă amestec prostește,
La ce alții au început”.
Așa vrând el să se ducă,
Boieriul scurt îl apucă,
Îngăduiește, zicând :
— „Vezi, n-am nici o tocmeală,
Cu nimenea socoteală,
Eu poruncesc orișicând.
Ai umblat Țara nemțească,
Și Țara italienească?
Te văd că ești om umblat.
Poftim, să grăim în casă,
Să punem ceva pe masă
Că doar —astăzi n-ai mâncat.
De-mi va plăcea ce vei face,
Și făcând precum îmi place,
Ca mine nu mai găsești
Stăpân să te mulțămească,
Și mai bine să-ți plătească
Mult ca să te folosești”.
Unde Pepelea zicându-i
Și mult gustul lăudându-i:
— „Iar lemne de s-ar găsi
După această trebuință
Apoi și io-s în credință
Că rușine n-aș păți!” —
Ah! dară încă cine are
Pe pământ pădure mare
Ce dânsul, așa-zi zicea :
— „Grija asta-i grija mea!”