Pepelea Gâscariul/02

 

Pepelea cu voie bună,
Căpătându-și împreună
O măciucă și-a luat,
Și o traistă părăsită,
De după cuptor găsită,
Cu merinde a încărcat.
I-a dat baba pâine, sare
Și un mălăiaș mai mare
Brânză, ceapă, usturoi...
Și punându-și pe ureche
Căciula cea roasă, veche.
Pe uscat și prin noroi
Douăzeci de gâște trasă,
Hâșeindu-le de-acasă ;
Așa la târg a plecat.
La un târg nu prea departe,
Având bun noroc și parte,
Voios a încălecat.
Pe acest târg îl stăpânește
Un boieriu, și poruncește
Ca singur stăpânitor;
Însuși ce voiește poate,
Însuși punea preț la toate,
Ca singur poruncitor.
Cine punea preț mai mare
Pe marfa cea de vânzare,
Pentru că a cutezat,
I se lua marfa îndată;
Și fără de judecată
I se vindea la mezat.
Iar Pepelea ca acasă...
Cu gâștile cum întrase
În târg se făcuse greu,
Și nimica vrând să știe
A cui e acea moșie,
Socotea : bine sunt eu, -
Și nici fața nu și-o schimbă,
Când boieriul se tot plimbă
Prin târg tot cu slujitori.
Și toți îi dau cinste mare ;
Iar el nici o grijă n-are
Deși l-a văzut de multe ori.
Iar boieriul mai în urmă,
Văzându-i această turmă
De gâște, l-a întrebat :
- „Dar aicea cine vinde
Gâștele, și mai cuprinde
Locul fără știrea mea?”
Iară el sumeț răspunde :
— „Eu sunt! Eu! Și orișiunde
Îmi vând marfa cum voi vrea”,
— „Tu mișel și porc de câne
Vei vedea tu până mâne!...
Dar părechea cum o dai?..."
- „Cu doi lei și jumătate;
Mai jos nu vor fi luate;
Și de nu dai, nu le iai”.
Și, nedându-i omenie,
Se umpluse de mânie
Boieriul, așa zicând :
— „Dar cu doi? Porc de câne!...”
— „Ba! Nici astăzi, nice mâne
Nici moșu-to, nice când”.