Pepelea Gâscariul/01

 

Fost-a oarecând odată
O văduvă cam ciudată,
O bătrână într-un sat;
Însă unde, nu știu bine,
Că aminte nu-mi prea vine
Și de-atuncea mi-am uitat.
Destul că era o babă
Și un fecior nu de treabă,
După muște umblător,
În cenușe șezător.
Destul îl mustra bătrâna,
Pe ceva să pună mâna,
Lui nimica nu-i păsa.
Ca mazărea pe părete
Avea bețele pe spete
De la baba, mamă-sa.
Prea de tot să lenevise,
Și ca scoarța să tocise.
Trupul lui de mult șezut;
Până când să săturase
Și el a ședea acasă
Cu atâta încrezut.
Și dorind lumea să vază,
Și-acasă să nu mai șază
Ca un leneș puturos,
Se socotea cum să iasă
Cu treabă cevași, de-acasă
La lume mai bucuros ?
Având bătrână lui mumă
Gâște bune la o sumă,
Vreo douăzeci, și-a gândit
Să-și vânză la târg din ele,
Să-și mai facă cheltuiele,
Și de târguri s-a gătit.
De pe vatră, de la oală
Pepelea atunci se scoală
(Căci Pepelea îl chema
După nume mamă-sa),
Și își spune al său gând :
-„Mamă dragă, în târg mă lasă,
Să mai ies și eu de-acasă;
Gâștele le-oi vinde bine,
Mai scumpe ca măcar cine.
Bani acasă aducând”.
Iar mama lui îi răspunde :
- „Acum să nu-ți spui eu unde,
Tu la târg, un puturos ? !
Tu gândești că tot degeaba
Și-acolo vorbești cu baba,
Nu te vezi de urduros,
Tu, cel învechit în lene,
Nu-mi cureți măcar la pene,
Și nimic nu mi-ai lucrat.
Mânci o mămăligă seara
Degeaba, și toată vara
Nici un lemn nu mi-ai cărat! ...
Șezi aici și priveghează,
Apucă ceva și lucrează,
Și nu umbla tot nimic
Că nu mai ești copil mic !..."
Destul, l-a mustrat bătrâna
La târg cum că nu-i dă mâna,
Că el tot s-a hotărât :
Să meargă la târg să vânză
Gâștele, să-și puie pânză
A nu mai fi ocărât.
Și-a răspuns : dacă s-a duce,
Vrea de lucru să se-apuce,
Și că se va procopsi,
Și de lucru s-a speti.
Și a zis bătrâna : „Bine!
Să fie domnul cu tine!
Să mă mai bucur și eu ;
Mișcă ceva și muncește,
Că cine să lenevește
Greșește lui Dumnezeu”.