că acele cărți cu cufere cu tot să he ridicate d’acolo și ascunse la dânsul.
D. C. A. Filitis, fără măcar să ’l rog mult, a consimțit la toate; și mai mult de cât atât, a hotărît că dânsul în persoană va supraveghea transportarea cărților, ne voind a pune în această delicată afacere o cunoștință pe niște slugi de casă, cari în general sunt guralivi.
În aceiași zi, d-sa a plecat la Ploești, unde a visitat familia mea și a ridicat cuferele cu cărțile, transportându-te la dânsul acasă. Îmi era rușine, văzând cum densul cu mâinle sale delicate se sforța a da jos din trăsură niște cufere mari și grele, pline de cărți. Era prea mult, prea de tot abuzasem de inima sa nobilă.
Puțin după aceasta hotărîsem de a mă muta pe furiș la Ploești, plănuind de a sosi acasă noaptea, fără ca să fiu observat, apoi să trăiesc închis, fără a ieși din casă, așa ca nimeni den vicini să nu știe macar despre existența mea.
Așa și făcui. Prin intermediul d-torului C. Stanceanu știam tot ce se petrecea la București, am aflat că poliția română a dat de știrea autorităților rusești că ambii refugiați politici au dispărut din casa unde locuiau, că nu se știe unde au fugit. Spionii ruși
