Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/412

Această pagină a fost verificată

Noaptea târziu ajunsei în fine la locul de destinație; trecând prin Ploești n’am îndrăsnit să mă opresc, pentru a’mi vedea nevasta și copiii. Mă temeam, că casa e supravegheată de spioni rusești, ceia ce a și fost, și că prin urmare în loc de a liniști familia o voi neliniști și mai mult. Din altă parte, știam curagiul soției mele, care știindu-mă în primejdie, știa că dânsa singură rămâne pentru a crește copiii, în casul vre-unei nenorociri ce mi s’ar întâmpla.

Așa dar plecai direct spre Bucova. În căsuțele proprietarului nu găsii pe stăpîn, care era la București, dar știrea despre sosirea mea venise deja și totul a fost gata pentru a mă adăposti.

Mulțumesc din suflet scumpului meu amic C. A. Filitis pentru ospitalitatea sa, îi mulțumesc pentru toate ce a făcut pentru mine, un refugiat prigonit, îi mulțumesc și mai mult, pentru că ’mi a dovedit că totuși, dacă rari sunt oamenii de inimă ca domnia sa, în societatea cultă română, ei tot există, n’au dispărut de pe pământul sfînt al patriei mume. Am cunoscut mai apoi pe mulți din aceasta pătură socială de la noi, am cunoscut pe însuși marele democrat C. A. Rosetti, care în viața