Aci șade farmacistul Codreanu? întrebă o voce.
— Sigur, că-i un spion! ’mi zise încet doctorul, și deschise ușa, ca să vază. In acest moment tocmai, în coridor ieși și d-na Groza. Necunoscutul era un om gros, roșcat, cu ochi vioi și pătrunzători.
— Am ceva să vă spui, în secret, zise dânsul, adresându-se către doctor.
— Dar pe cine căutați? ’l întrebă doctorul.
— Pe domnul farmacist Codreanu.
— Apoi nu sunt eu, căci eu sunt doctor Codreanu, iar nu farmacist.
— Nu face nimic, tocmai pe d-voastră vă caut.
— Atunci intrați în odaie!
— Pot să vă spui și aci?
— Ei bine, spuneți ce aveți de zis!
— D-nu Prefect al Capitalei Radu Mihai vă poftește la dânsul împreună cu tovarășul d-v. d. Arbore. Eu sunt inspector de poliție, mă numesc Nae Cristescu.
Am înțeles tot.
A nu merge la Prefect era cu neputință, dar și a ieși în stradă seara târziu, când știam că împrejurul caselor ne pândesce o droaie de spioni, asemenea era cât se poate de riscat. Hotărâsem să comunicăm
