apă peste ele, ca să putrezească mai iute. Aflând despre această barbarie adevărat muscălească, am mers imediat de am desgropat cărțile și le am scos la lumina soarelui. Apoi, după ce le uscasem bine, am împachetat totul, expediându-l post-restant la Galați, ca de acolo să treacă prin Reni în Basarabia.
După câte-va zile de ședere la Iași plecai direct spre București, pentru a mă întâlni acolo cu doctorul Zubcu-Codreanu.
Pe amicul meu ’l găsii instalat într’o mică odăiță din strada Teilor, închiriată la căpitanul Groază. Mă oprii la densul, pentru că ’mi era incomod să descind la vr’un otel.
Peste câte-va zile sosiră din Iași și coletele mele cu cărți. Pentru a nu atrage atențiunea poliției rusești asupra noastră, hotărîrăm primo de a nu merge în persoană la gară pentru a le scoate, secundo de a nu le transporta la domiciliul nostru.
În această privință ne a scos din încurcătură răposatul doctor C. Stanceanu, care p’atunci era intern la spitalul de copii din strada Deaconeselor, pe unde acum se află ministerul de instrucție. D. C. Stanceanu s’a dus la gară, a scos coletele și le a transportat la spital, unde le a descărcat
