căilor ferate din suclul Rusiei, și arătai un alt pașaport pe numele unui caucazian Aywazow. Cu ajutorul acestui pașaport în toată regula trecui granița, însă fără cărți, căci le expediasem cu mare vitesă la Iași.
La Iași, întâiul lucru care 'mi bătu la ochi și făcu asupra mea o impresie dureroasă, au fost geandarmii ruși de pe la gară. Inima mea de român basarabean se strânsese de durere, văzând p’acești militari călcând pământul sfînt al României.
Biată țară! Dușmanul ei secular, inamicul ei cel mai redutabil, care de secoli sub masca unui amic o pândește pentru a o înghiți, era acum în inima țărei, ca aliat, ca tovarăș pe câmpul de luptă!
La Iași descinsei direct la Eugen Lupu, pe care 'l însărcinasem cu scoaterea cărților de la vamă.
Abia sosii, și aflai deja lucruri triste. Unii din tovarășii mei, basarabeni stabiliți la Iași, de frica rușilor, cari au intrat în țară, se speriaseră în așa mod, în cât au crezut de cuviință să îngroape în pământ sutimi de kilograme de cărți, trimise de mine din Elveția. Unul din acești basarabeni, d. V — a mers cu frica în sîn până acolo, în cât nu s’a mulțumit de a îngropa în via sea cărțile mele, ci a mai turnat și
