cu cărți. În Bavaria observ că biletul meu de drum de fer produce oare-care impresie asupra impiegaților căilor ferate. Titlurile mele de pe bilet făceau pe șefii de tren să mă salute cu mare ceremonie.
La Münich, directorul căilor ferate, aflând că în tren se află baronul von-Witte, veni să ’mi strângă mâna. La Viena și mai bocană: Directorul Staats-bahn-ului mă pofti în apartamentul său, și se întreținu cu mine despre noua cale ferată spre Sevastopol, care se construia p’atunci.
Nu știu ce impresie am făcut asupra acestor domni, dar surîdeam când me gândeam numai, că marele demnitar rus n’are în bagagiul său alt ceva de cât cărți, și cărți revoluționare.
Mulțumită biletului meu de cale ferată pe întregul meu drum nicăiri n’am întimpinat absolut nici o pedică, ceia ce demonstra că plecarea mea din Geneva a fost bine mascată, așa că spionii ruși de acolo n’au descoperit disparițiunea mea bruscă.
Ajungând la Lemberg, îndeplinii comisiunea perfect, apoi ușurat de două cufere mari și patru colete, plecai din Cernăuți spre Suceava. Aci nu ’mi mai venea să mă presint la graniță în calitate de șef al
