Copnin, directorul temniței, visitează pe Bogoliuboff. Idiotul muscal nu pricepe că are aface cu un nebun, și începe a sbera:
— Cum ai îndrăznit tu să nu te supui? Dacă ași porunci să-ți tragă vergi, și atunci trebue să te supui!
— Afară, afară calăule! Piei din ochii mei mizerabile! strigă Bogoliuboff.
— Așa! A-ș-a! Duceți’l în carceră! țipă Copnin.
Și Bogoliuboff e tîrît din chilia sa și aruncat în carceră. Această carceră cu aerul ei puturos, cu întunecimea sa, produce o impresiune nouă asupra crierilor bolnavului. Arestantul începe a bate în ușă, a striga.... până ce nu cade într’o sincopă.
In acest timp dela numerul 14 se aude o tușă lugubră:
— Cha-kcha! kcha!
Tușește arestantul Diacoff, condamnat la 10 ani de muncă silnică pentru respîndirea ideilor socialiste în armată. Această tușă nu dă pace bolnavului nici ziua, nici noaptea; ea e auzită de toți arestanții, și fîe-care din acești nenorociți se cutremură nervos, ascultând suspinele bolnavului.
— Vecine, bate[1] Diacoff în peretele
- ↑ Arestanții politici în chiliele lor solitare comunica unul cu altul cu ajutorul unui-fel de alfabet telegrafic. Vezi Temnița și Exil
