Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/358

Această pagină nu a fost verificată

Bietul meu amic Donetsky, a murit nebun.

E duminecă. In biserica temniței popa oficiază serviciul divin.

Unul din arestanții solitari bate la ușă.

— Ce vrei, Plotnicoff? întrebă temnicerul de jurnă.

— Vreau la biserică,.

— Bine.

Plotnicoff, urmat de doi soldați cu baionete, e dus la biserică. EI ascultă letur-ghia.

In crierii arestantului de mult deja se face un travaliu neobicînuit. Omul se tot gândește, se tot gândește la situațiunea sa, și în curând se oprește asupra următoarei idei: tot ce există, nu există de cât după voința lui Dumnezeu. Așa fiind, actuala stare de lucruri nu e opera voinței omenești, ci e opera lui Dumnezeu. A se lupta în contra nedreptâței pe păment, este dar a se lupta cu Dumnezeu. Așa dar, el e un păcătos, un nemernic, care s’a ridicat în contra voinței lui Dumnezeu. Trebue, prin urmare, să’și ispășească păcatul, trebue să se supuie. Țarul e representant direct al lui Dumnezeu și prin urmare e un sfînt. Trebue dar să se închine lui.

Ajungând la această conclusiune Plotnicoff