Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/357

Această pagină nu a fost verificată

patru în curencl a fost închis un alt arestant politic, anume Donetsky, despre care am pomenit deja mai sus.

Noul arestant e foarte nervos. Abia adus, el chemă pe director. Acesta vine peste o oară.

— Privește, domnule, ’i zice Donetsky, arătându’i un cadru atârnat la capul patului seu. Acest cadru represintă pe împărăteasa Rusiei.

— Văd, zice directorul.

— Aceasta este sora mea sufletească. Eu vorbesc cu densa adese ori. V’am chemat acum ca să vă împărtășesc un mare secret, cu ajutorul căruia întreaga lume va fi mântuită. Eu am descoperit că sunt centrul universului. Tatăl e legat în lumea asta de mine, și nimic nu se face, nimic nu se mișcă fără voia mea. Vedeți acum, eu m’am născut la 29, lumea a fost creată tot la 29. Pușkin a murit la 29, Varna a fost luată la 29, capul ’i s a tăiat lui Sf. Ion la 29—vedeți!!!..,.

Vă rog dar, d-le director, a aviza guvernul, că s’a făcut o mare descoperire, și că nenorocirile lumei provin din causa că lumea nu știe unde-i centrul ei. Ei bine—eu sunt centrul,.,.