curând cei dintâi fură arestați, Pe drum însă ambii arestanți au reușit să fugă. În ceia ce privește pe Rogacioff, dânsul de mai multe ori a scăpat din mânile guvernului, prin fugă. O dată, dânsul mergea cu cai de poștă, și la o stație se întâlni cu un domn, care cunoștea perfect familia omului cu al cărui revaș de drum voiagea Rogacioff. O conversație s’a început, și răspunsurile bietului om nu au fost tocmai potrivite cu împrejurarea. Fiind present la această convorbire și ispravnicul local, acesta îl și arestase imediat, și ’l pornise, escortat de un vistavoi în spre oraș.
Vistavoiul plecă cu arestantul într’o căruță. Drumul trecea prin niște câmpii. De o dată la unul din cai îi căzu o potcoavă, vistavoiul se scobori din căruță și ridică potcoava, aruncând’o în căruță. Rogacioff luă potcoava în mână.
— Am s’o îndoi în două! zise el.
Vistavoiul surîse.
— Asta-i! Poate că’i crăpată?
Rogacioff întinse soldatului potcoava, și acela se convinse că potcoava nu era crăpată. Apoi după aceasta Rogacioff o luă în mâini și o îndoi drept în două. Soldatul se făcu cât un ghem; privi împrejur și, oftă adânc — nici un suflet de om nu se vedea pe drum.
