Această solicitudine pentru noi arestații, această dorință de a ne visita în temnițele noastre, de a ne aduce ceva merinde, albituri, de a ne înlesni cu ceva — a atras atențiunea poliției asupra blajinei fete.
O dojeneam noi — zicând, că se compromite, dar copila se înroșea de supărare, și ne răspundea:
— Ce să facă el cu mine? Doară nu sunt primejdioasă pentru stat, eu o fată de 16 ani. Ce crimă mare fac, când vă aduc niște portocale!
Nu ne a ascultat. Poliția o arestează mai în urmă, și fără nici o judecată o trimite în exil; de atunci biata copilă ’și văzu viața sfărâmată. Internată în niște orășele ca Șenkurscul, dânsa știa că o soartă crudă o așteaptă. Exilații administrativi, adecă aceia, cari sunt trimiși în exil numai pe temeiul unei simple hotărâri polițienești, sunt uitați și, în general, rămân în exil viața lor întreagă.
Vera Zasulici venise în ajunul barbariei comise de Trepoff, în temnița arestanților în prevenție. Dânsa nu cunoștea pe nenorocitul Bogoliuboff, dar cu toate astea, inima sa palpita de oroare, când a auzit despre cele întâmplate.
Biata copilă știa deja ce chinuri și ce suferințe îndură în Rusia un arestant politic; știa
