E greu, e foarte dificil de a caracteriza secolul nostru printr’o formulă scurtă. Timpul nostru nu posedă o direcțiune largă unică, care să caracteriseze secolul nostru; el cuprinde o mulțime de direcțiuni și contraziceri. In acest secol s’au păstrat o mulțime de curente din secolul trecut, cari au supraviețuit timpul lor și s’au contopit cu timpul nostru. De aceia n’a existat vr’o epocă mai complecsă și mai contradictorie. Analisă și ilusii, positivism și misticism, subiectivitate și cosmopolitism, pesimism și cele mai nerealisabile utopii, generalizațiile cele mai largi și detaliarea cea mal amănunțită—toate aceste contraziceri reale sau aparente se unesc sub stindardul «progresului și civilizațiunei» secolului XIX.
Este aproape sigur că pentru a prețui drept timpul nostru este necesar a recurge la prorociele utopiștilor, dupe prorociri problemele secolului nostru se pot resuma în următorul mod: căutarea adevărului în diferitele sfere ale științei, multiplicarea științei și a investigațiunei, ca căi spre absolut, și spre perfecțiunea nemărginită, — pe temeiul științei universale; concordarea științei cu viață socială, adică aplicarea reală a științei în viață, contopirea științei cu poesia, împăcarea realităței cu idealul, pe cale științifică; în fine, ca încoronare—slujirea omenirei, ca singura resolvare posibilă a problemei.
Dar dacă secolul nostru a supus investigațiunei cele mai variate sfere de cercetări, pe de altă parte el a pierdut acele adevăruri fundamentale cari singure dau liniștea sufletească și ne fac să prețuim cea ce am dobândit prin
