știință. Lipsa de o conclusiune finală a produs o criză, care se manifestă azi în formă de șovăire între Ideile cele mai contrazicătoare, într’o emoțiune a cugetărilor și o adîncă mâhnire sufletească. Scepticismul secolului nostru să apleacă spre un compromis, care și-a găsit expresiunea în panteism. Lepădându-se de formulele vechi, secolul XIX, în fie care sferă de cercetare a proclamat libertatea cugetărei; el se încearcă să descopere legătura intimă care există între diferitele sfere ale intereselor sufletești, și tinde a le contopi, în vederea unităței supreme. Diderot scria: «Lărgiți ideia despre Dumnezeu», iar secolul nostru cere sus și tare că «să lărgim ideia despre artă, morală, adică să lărgim hotarele domniei noastre sufletești.»
Nici o dată știința n’a fost așa de puternică; secolul nostru a înțeles că mintea și știința sunt forțele cele mai puternice ce posedă omul.... și în această pîrghie vede speranța în viitor. El crede că perfecțiunea omenirei e strîns legată cu achizițiunea cunoștințelor științifice, crede că știința va face ca dreptatea și adevărul să triumfe; el crede în fine, că progresul se face de și lent, dar mereu, cu toate perturbațiumle eventuale și stavilele ce i se pun în cale. In cercetare caută el resolvarea acelor cestiuni, cari frământa omenirea.
Frământat de dorințe mari, precum și de nerealisabilitatea acelora, secolul nostru trăește o viață intelectuală așa de intensivă, în cât a devenit bolnav. El n’are nici o măsură în dorințele sale : aplecând urechea pentru a surprinde marea taină a naturei, el nădăjduește
