căprui străluceau ca doi luceferi; în vocea sa de fecioară se auzeau niște note, cari pătrundeau până la inimă.
Beti Caminska a isbutit în fine să alcătuiască un cerc puternic de lucrători socialiști. Această isbândă a fost triumful ei, și despre acest triumf densa comunică tutulor amicelor politice. Fericirea sa însă a fost de o durată scurtă. Atât dânsa, cât și tovarășele sale Olga și Vera Linbatouici, Lidia Figner și Sofia Bardina, au fost arestate în ziua de 3 Aprilie 1875.
Aruncată într’o temniță solitară, Beti Caminska, această copilă slăbuță, delicată, impresionabilă, căzu prada unei boale psihice. În luna a doua a întemnițării sale o melancolie liniștită a coprins’o; dânsa refusă de a lua alimente, apoi refusă de a vorbi.... În curând nenorocita devine victima unor halucinațiuni: vedea monștri, auzea plâns și strigăte de durere.
Guvernul despotic a mai ținut’o în această stare zece luni de zile, apoi nenorocita a fost remisă părintelui său, pe cauțiune.
Adusă acasă, la Melitopol Beti Caminska începu a se îndrepta; rațiunea parcă’i revenea, dar o nenorocită împrejurare a fost că densa iară-și a recăzut în melancolie,
