care n'a mai cruțat’o. Intr'o zi un ziar îi căzu în mâini, și în acel ziar era publicat verdictul crud, prin care au fost condamnate la muncă silnică tovarășele sale din procesul celor 50 de socialiști din Moscova. Citind groasnicul verdict, Beti începu a plânge, apoi disolvă mai multe cutii de chibrituri, și bău otravă. Trei zile a durat agonia.
În ultima zi dânsa chemă la patul său pe tată și’l întrebă:
— Au venit scrisori pentru mine? Spune tată, ce au de gând ei să facă cu noi?.........
O, mai bine să mor!
— Liniștește-te Beti, te vei îndrepta, ești tineră, vei trăi! o consola bietul părinte.
In ultimul moment, când dânsa mai păstra ultima rază de conștiință, luând mâna tatălui său strigă cu o voce înecată de lacrimi :
— Pentru ce să mai trăesc Fără ei!... Lidia, Olga!!....
Spre dimineață Beți a murit.......
Lung, foarte lung e martirologul femeei nihiliste. Vor trece ani, si zecimi de ani —și cu cât timpul va depune mai multă pulvere peste faptele de ură, de barbarie, de cruzimi și infamii omenești, cu atât mai
