— Da; înțeleg, îi răspunsei. Ai și dreptate, căci nici Elveția nu poate să-ți dea asil.
— Așa este. De aceia tocmai am venit aci sub nume falș.
— Și pentru ce ai venit?
— Pentru — a te vedea!
— Pe mine? Dar ce ai cu mine?
— Cum ce am ? Mă mai întrebi ? Dar n’ai fost membru comitetului nostru ?
Surisei amar, auzind pe acest om amintindu-mi un fapt, pe care tocmai dânsul avea nevoie să-l uite. Il poftii să șază, închisei ușa, și îl întrebai de unde vine, și de la cine a aflat despre scăparea mea din exil. Neciaeff în loc de a-mi răspunde limpede și lămurit la aceste cestiuni neînsemnate, luă un aier de conspirator și îmi răspunse evasiv:
— Unul din corespondenții comitetului secret ne a pus în cunoștință despre fuga ta, iar eu viu din ordinul comitetului, pentru a te întreba ce ai de gând să faci aici?
Auzind acest răspuns, dintr’o parte ’mi veni să rîd, din altă parte însă ciuda mă cuprinsă, văzând p’acest om, după atâtea greșeli comise, după groasnicul asasinat săvârșit de dânsul, că mai avea curagiul să
