Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/102

Această pagină a fost verificată

mintă, să tot mintă, fără nici un pic de rușine.

— Lasă la naiba minciunile! strigai. Numai d’aia ai venit ca să’mi spui mie toate aceste gogorițe? Atunci de geaba ai venit.

Și după aceste cuvinte, întreaga mea indignare în contra acestui om a isbucnit. Tot ce aveam pe suflet, tot ce a chinuit mintea mea în curgere de trei ani în închisorile rusești, am desvălit înaintea acestui nenorocit. Am fost crud, foarte crud față de asasinul nenorocitului Ivanoff, — și am isprăvit acuzările mele cu cuvintele:

— Arată-mi degetul, pe care ’ți-la mușcat Ivanoff, când îl omorai!

Aceste cuvinte făcură pe Neciaeff să se cutremure; el deveni palid ca ceara, și acoperindu-și fața cu ambele mâini căzu pe scaun.

— Era... un..., spion, îngână dânsul.

— Minți!.... Minți, căci știu acum foarte bine, și știm noi toți că nu era spion, cu atât mai odios ești, că și după ce ’l-ai omorât, nici mort nu-l lași în pace, și voiești să-l ucizi în memoria tovarășilor.

Neciaeff tăcu. Apoi, după o pausă foarte lungă, întrerupe tăcerea:

— Așa dar între noi totul e rupt?

— Fără îndoială! Sunt inamicul tău cel