o calitate? Dar nu sunt în vieață minute când avem nevoie de uitare, de adormire, de ceva care să ne întrerupă raportul dintre conștiința noastră și realitatea dureroasă a vieții?
Noaptea, târziu, a început o furtună. Cerul se întunecă,, întinderile depărtate cu dealuri în fund, iau un aspect sumbru ; și ca un geamăt surd, venit din adâncimi necunoscute, s’aude glasul confuz al Oltului, vuetul pădurilor din apropiere.
Pare o orgă uriașe ps’almodiind un imn de mânie.
Simt tremurări de spaimă — o spaimă de copil, cum le aveam odinioară, într’o cameră întunecoasă, când mama mă deslipiâ dela sânul ei. O! am avut totdeauna atâta nevoie de sânul unei mume!...
Furtuna aceasta are încă -o putere de evocație, ca unele pagini din genialele scrieri ale lui Dostoevschi. Ea îmi amintește figura simpatică și bolnăvicioasă a unei Germane, pe care am cunoscut-o în casa unui prieten. Citise mult, vorbiâ. puțin, era străină în țara noastră și cântă la clavir cu o rară, măestrie.
Am auzit-o o singură dată cântând L’orage de Weber — armonie imitativă, unde s’aude căderea ploii, urletul vântului și rugăciunea sfioasă a unui păstor. E o cascadă de note, aci, de o sonoritate puternică, sgomotoasă; aci, de o delicateță blândă, de o tristeță mistică.
Am înțeles atunci că nimic nu tălmăcește mai adânc sufletul omenesc ca muzica. Furtuna lui Weber nu eră chiar povestea acelui suflet de femeie pribeagă și atât de nenorocită ?
24 Mai.
De dimineață am fost sculat de sgomotul unei trăsuri trasă de patru cai cu clopote. Un prieten, dintr’un sat vecin, însoțit de un tânăr necunoscut, venise să mă vadă. Am hotărît să dejunăm împreună. Prietenul meu are un spirit viu și glumeț. De câteori îl întâlnesc trebuie să râd. Eu iubesc mult pe acei cari mă fac să râd.
Despre tânărul necunoscut aflai că abia de o săptămână.
