Sari la conținut

Pagină:Tragedia lui Othello - Maurul din Veneția.pdf/55

Această pagină nu a fost verificată
56
OTHELLO
  RODERIGO
Nu se poate.

  IAGO
Pune-ți degetul pe buze și capul la bătaie. (pune degetul) Dacă a fost ea în stare să cadă nebună după Maur! Și pentru ce? Pentru palavrele și fanfaronadele lui! Dar crezi că-l mai poate iubi de dragul trăncănelei? Ochii ei caută ceva nou. Și ce noutate mai e și aia, să te uiți mereu la dracu? Când sângele nu mai e furnicat de plăceri, ca să-l poți pune pe foc, ca să dai poftei săturate un gust nou, îți trebuie oarecare vino ’ncoace, oarecare potrivire de vârstă, gusturi și frumusețe, — toate lucruri care lipsesc Maurului. In lipsa acestor condiții atât de necesare, toată dragostea ei fragedă se va simți amăgită, inimei i se va apleca, ea va începe să urască pe Maur. In materia asta, natura singură îi va da lecții, și-o va îndemna la altă alegere. Date fiind toate astea — și nu văd în ele nimic nefiresc sau tras de păr — cine e rogu-te, mai vecin cu norocul care se apropie? Cassio, nu? Un flușturatec, — de o conștiință ce nu merge mai de parte de câteva forme de bună‑cuviință și omenie, pe care le pune pe el ca mai ușor să-și facă pofta, să-și atingă ținta. Un mare strengar, un vrăjitor de-inimi. Un om care știe să tragă cu ochiul, cu urechea. Să miroasă unde-i rost de o femeie. Un drac și jumătate. In plus, pungașul e tânăr, frumos, — are toate acele însușiri după care femeile prostuțe și începătoare