Pagină:Tragedia lui Othello - Maurul din Veneția.pdf/29

De moarte și prin peșteri de ’ntuneric,
Prin râpe și prăpăstii, peste piscuri
Ce bolta o amenință cu degetul…
— Și cum am dat de canibali, antropofagi,
Adică mâncători de om, sălbateci
Cu capul fără gât, intrat în umeri,
— Și-atâtea și atâtea… Desdemona
Pleca urechea… Treburile casei
O pridideau, dar cum le isprăvea,
La mine fuga înapoi să-mi soarbă
Cuvintele… Văzând deci cum stau lucrurile,
Un ceas mai potrivit am nimerit,
Când fata nu știa cum să mă roage
Să-i deapăn dela capăt o poveste,
Din care doar crîmpee apucase…
Desigur, m’am supus. — Și multe lacrămi
Am smuls atuncea fetei pe furiș,
Cu trista întâmplare-a vieței mele;
Povestea isprăvită, câte ofuri
Veniră osteneala să-mi răscumpere!…
— Jura că-i o minune de poveste,
Dar și poveste minunat de tristă,
Că vai, mai bine n’o afla… și totuși,
Ce bine-ar fi de-ar fi și ea bărbat,
Sau cel puțin ar fi pe lume unul
In stare s’o iubească, și în stare
La fel trecutul lui să-i povestească…
Am luat-o drept un semn că pentru câte
In viață îndurasem, mă iubea.
Și mila ei de mine m’a furat…