După lăsatul de sec, întreaga bucătărie este schimbată, iar viata în cuprinsul Palatului este străbătută de o cucernicie cu adevărat creștinească.
Din loc în loc, pe largul coridor de duce spre Capelă, mugurii de aur ai candelelor luminează icoane vechi de sute de ani, multe fără podoaba metalică.
In postul Paștelui, „când încep deniile, Majestatea Sa, întovărășit de Augustul Său Fiu, Moștenitorul Tronului, pornește fără alai spre dealul Patriarhiei, unde înge-nunche pe lespedea rece ce-ți dă fiorii veșniciei, împlinind astfel nu 6 datorie, ci răspunzând unui adânc sentiment fată de Acel pe care-L chiamă în scrisul cronicii Regale: Prin grația lui Dumnezeu...
In dangătul clopotelor din noaptea cea sfântă a învierii, Majestatea Sa descifrează taina cea mare a renașterii Neamului Românesc și împărtășania pe care o primește după ce mai întâi Și-a făcut mărturisirea, înseamnă legătura sfântă pe care o împlinește ca Uns al Domnului, între Divinitate și Popor.
Adânc iubitor de biserică, Suveranul nostru a subliniat în nenumărate rânduri cu prilejul învestirii de înalte fete bisericești, rolul ei covârșitor în desvoltarea statului român.
,J3iserica trebue să fie dinamică, generatoare de fapte mărețe, așa cum a fost mereu în trecutul neamului nostru".
Ce bisericuță sau mănăstire voevodalâ, a rămas necercetată și neajutată de Marele nostru Străjer al Credinței?!
