Când la împlinirea a 400 de ani dela moartea lui Ștefan Voevod, clopotul cel mare dela Putna, ca un semn al apropiatei mântuiri a Neamului s’a spart într’o ultimă tânguire a poporului subjugat, Suveranul a fost Cel care a dăruit un altul nou, ce-avea să bată ca o trâmbiță de libertate, puțin mai târziu.
Această preocupare și înclinare a Majestății Sale spre cele orânduite de D/umnezeu pe pământ, a făcut ca după prăbușirea bisericii din răsărit, rolul de coordonator al credinței creștine ortodoxe, să revie poporului român.
Când aceleași practici din veac se săvârșesc aidoma de Rege ca și de supușii Săi, când acelaș fior al Divinității le încălzește inimile și le ocrotește pașii, nu e de mirare devotamentul și nețărmurita dragoste a Neamului către Acel ce străjuește Credința lăsată de strămoși și pe aripile căruia ne-am înălțat o Patrie.
Dar Majestatea Sa Regele este un adânc iubitor și prețuitor de datini și obiceiuri străbune. Atunci când Și-a dat seama că această pârghie de propășire românească a început să slăbească, a făcut ca prin Străjerie să înflorească din nou, dând astfel pecetea Regească pe o pagină de puternică afirmare națională.
Datina și obiceiul sunt rădăcini care au sfredelit veacurile, hrănind coroana generațiilor ce se ridică. Plin practica lor ne legăm de trecut și din ele sorbim puteri de viață nouă. Datina ne amintește de virtuțile străbune, de tăria cu care Neamul a înfruntat primejdiile, de lanțul generațiilor ce zac sub lespezi de morminte.
