Aici stau la pândă interese vitale, năzuințe de supremație, orgolii de popoare. Aici se încrucișează alte spade și se valorifică alte arme de luptă. O Pace pierdută mai mult decât un Război pierdut, înseamnă adesea mormântul întregii națiuni.
Când glasul tunului a început, o Țară face un singur efort, cu desnădejdea pe care o dă teama de un destin tragic. În această împrejurare hotărăște oțelul și sufletul întărit de credință în dreptatea unei cauze.
În marea și permanenta bătălie a vremii de pace însă, trebuește un Scrutător de orizonturi totdeauna gata la postul de veghe, totdeauna cu privirea ațintită spre depărtările lumii, totdeauna cunoscător al schimbărilor condițiunilor de viață, totdeauna gata să vâslească acolo unde nu pândește colțul de stâncă ori țărmul nisipos.
Lupta aceasta cu valurile nestatornice ale întrecerilor de popoare, este grea, foarte grea.
Este grea mai ales pentru țările cu bogății și frumuseți naturale, râvnite de cei din jur.
Poziția României după marele războiu, este fixată temeinic pe un principiu de o înaltă etică națională:
Nu avem gânduri de cuceriri, dar ne-apărăm cu ultima picătură de sânge, brazda hotarelor firești.
Acel care și-a pus urechea la pământ ascultând și descifrând unanima dorință și voință a poporului, pe care apoi s’o înscrie pe steagul năzuințelor de viitor, este M. S. Regele Carol al II-lea, neobosit Scrutător de orizonturi, Simbol și interpret al neamului, ce-L înconjoară cu toată căldura unui devotament fără seamăn.
