Într’unul din drumurile pe care Majestatea Sa Regele le face cu atâta plăcere prin țara Sa, I-a răsărit în cale într’o geană de pădure, o cruce veche cu scrisul ros de vreme și aplecată pe o parte. Suveranul s’a aplecat asupra pietrii pe care mușchiul împletise o măiastră și fină broderie verde, pentru ca din jumătățile de litere slavone să reconstitue pecetea vremii pe care n’a cuprins-o cronica, sau pergamentul sdrențuit.
De 271 ani stătea acolo în rariștea scăldată de soare, biciuită de ploi și mângâiată de razele albastre ale lunii, pentruca în stânca ei cioplită de o mână dibace, Marele nostru Rege să poată ceti mărturia vredniciei românești de-acum trei secole.
............................................................
M. Sa Regele este un mare admirator al portului național. Cu prilejul învestirii M. Sale ca Mare Vornic al Arcașilor Bucovineni a rămas profund impresionat de nesfârșitele coloane ale miilor de bucovineni tineri și bătrâni, femei și copii, toji în portul lăsat din strămoși pe deasupra căruia înflorea panglica tricoloră. Cu tulnicele pe umeri, ou fluerul la brâu și cu căciulile împodobite, trecea o armată nouă de suflete românești, desprinsă ca dintr’o veche cronică a vremii lui Ștefan Voevod.
Iar Suveranul a stat în mijlocul lor, luând masa în aceeaș dumbravă depe malul Moldovei, ascultându-le cântecele și admirându-le jocurile.
— Ce frumos ar fi ca pretutindeni să reinvie portul național, a spus atunci Majestatea Sa.
