ta lumii, care pare mai săracă de când ai părăsit-o.
Imi pare că va trebui să părăsesc în curând Osborne și să mă îndrept spre alte locuri, dar vreau mai înainte să pomenesc de un minunat cal de muncă, premiat, un armăsar pe care l-am văzut într’o fermă a bunicii.
De o mărime nemaipomenită, gâtul lui era neînchipuit de gros și copitele păreau ca patru stânci. Avea ochii blajini, și o șuviță din coamă, ce-i atârna pe frunte, îi dădea o înfățișare încântătoare. Era o splendidă făptură. Eu îl iubeam cu un sentiment de pătimașă admirație.
Mi-aduc aminte cum mă apropiam de el și-i sărutam umărul mătăsos la care abia puteam ajunge.
Ba îi știu încă și numele: îl chema „împăratul Hitching”, nume pe care îl socoteam cu totul nevrednic de frumusețea lui, mai ales, pentrucă cei ce prezentau admiratorilor pe frumosul animal, nu pronunțau litera H, astfel încât numele rămânea cu atât mai nedemn de el.[1] Impăratul Hitching și poney-ul „Isabelle”, înhămat la trăsurica bunicii, s’au ivit mereu în visurile mele timp îndelungat și născoceam nesfârșite întâmplări, în cari rolul principal era jucat de încântătoarea ființă elefantină.
Un alt mare prilej de admirație în ferma dela Osborne: taurul spaniol, splendid specimen, cenușiu ca piatra, cu coarne uriașe, își purta capul sus ca un monarh, și te privea cu un neasemănat dispreț, în care se
- ↑ „Icing” însemnează mâncare.
