Aceasta dădea o însușire deosebită tuturor convorbirilor cu ele, și pe mine mă făcea să simt în chip ciudat că viața ar fi minunată, dacă n’ar fi așa de tristă.
De ce să fi fost triste verișoarele noastre de Wales, aceasta nu mi-o pot lămuri. Tanti Alix niciodată nu mă făcea să simt așa ceva; până la sfârșit, a fost în tanti Alix ceva neînvins, ceva fermecător care o asemăna cu o floare. Te umplea de aceeași bucurie ca un trandafir frumos, ca o orchidee rară, sau o garoafă neîntrecută. Era ca o floare îngrijită de un grădinar cunoscător al tuturor tainelor meșteșugului lui.
Imi aduc aminte în deosebi de mâinile ei, lungi, de o formă desăvârșită, mâini cari au rămas tot așa de tinere ca și obrazul ei; purta totdeauna o brățară în chip de șarpe de aur, încolăcit de mai multe ori în jurul brațului stâng, mi se pare. Șarpele avea în cap o piatră scumpă colorată. Această brățară părea într’atât că face parte din ființa mătușii Alix, încât ai fi crezut că crescuse chiar în carnea ei. Surzenia de care suferea, părea că adaogă ceva farmecului ei, așa cum ușoara ei șchiopătare, felul cum intra pe ușă, era ceva fără seamăn, iar zâmbetul de buna primire, lumina totul împrejur.
Toți ochii se îndreptau spre ea, și duioșia ei era tot atât de mare ca și frumusețea. Era statornică și iubitoare, iubea pe tineri ca și pe bătrâni. Toată lumea pe lângă ea se simțea fericită. Era izvor de lumină!
Frumoasă, frumoasă regină Alexandra! fie pe veci binecuvântată amintirea ta, pentru nespusa fericire ce o hărăzea chipul tău și ființa
