dintre cari „Les Memoires d’un Ane” era volumul nostru preferat, precum și „Sans Familie”, „Robinson Suisse”, iar mai târziu ne prilejui bucurie cu „Les Enfants du Capitaine Grant”.
Se credea că este bine pentru desvoltarea spatelui nostru să stăm culcate pe podele aproape un ceas în fiece zi. „Mademoiselle” avea obiceiul să ne citească pe când ne supuneam la această zilnică încercare, și împletea la ciorap pe când citea. Mi-aduc aminte cum o priveam de jos și cum încercam să-i întorc deandoaselea obrazul, făcând din nas o bărbie și din bărbie un nas; dar oricum o învârteam rămânea tot „urâțică”, oricât aș fi vrut să îmblânzesc cuvântul „urâtă”.
A împleti ciorapi era privit, nu știu pentru ce, ca o îndeletnicire foarte virtuoasă pentru o fetiță regală.
Rotunjirea călcâiului, adăugirile și scăderile ochiurilor, le asemănăm cu geografia Elveției și a Alpilor, cu acele lacuri plicticoase, de pe ambele părți ale munților.
Nu știu pentruce, dar a fost totdeauna în mintea mea o legătură între aceste două lucruri! Mai târziu regina Victoria comandă pictorului Millais portretul meu împletind un ciorap verde; acest tablou se află și acuma atârnat nu știu unde la Windsor...
„Mademoiselle” avea o comoară de lucrușoare, la cari ne plăcea foarte mult să ne uităm. Unul din acestea era un mic medalion de cristal, pe care se afla aplicată un soi de pasăre făcută din mici diamante negricioase cu o perlă care îi atârna din cioc; altul era o mică pecetie de ametist, în care era gravată o melancolică pansea. Insemna o mare favoare
