în jurul ferestrelor. Aceste două miresme erau și ele din cele ce revărsau asupra mea desfătare. Intotdeauna, oriunde m’aș fi găsit mai târziu, mireasma teiului în plină înflorire mi-a mânat sufletul înapoi spre casa din Osborne, precum mirosul umed al frunzelor veștede de toamnă readuce în fața mea, ca printr’o vrajă, imaginea pădurii dela Eastwell.
Mergeam întotdeauna în insula Wight, în anotimpul când înfloreau teii și barba caprei.
Sala de intrare din Osborne-Cottage era totdeauna plină de crini albi cu pete trandafirii, având o mireasmă care mă pătrundea cu fiori de încântare.
Erau așezați în vase înalte, la piciorul scării, și primul lucru ce-l făceam la sosire era să ne înfundăm nasurile în mănunchiurile lor și să ne mânjim obrazul cu polenul castaniu până semănăm ca niște mici Indieni.
Guvernanta noastră franceză M-lle X, Alsaciană, lua vacanță în timpul lunilor de vară.
„Mademoiselle” fusese de față la asediul Strassbourgului în 1870 și nutrea în contra Germanilor o puternică ură, pe care o sădi pentru mulți ani în sufletul nostru.
Știa cum să ne aprindă imaginația și povestea deosebit de bine. Uneori o iubeam și alteori nu. Avea nasul cam mare și când zâmbea i se întindeau parcă buzele peste tot obrazul. Era un zâmbet foarte urât. Și părul ei sărăcăcios avea o culoare urâtă. Ne citea câteodată ceasuri dearândul, — mare însușire în ochii noștri, căci eram foarte lacome de orice fel de povești. Ea ne făcu să gustăm farmecul cărților din „Bibliothèque Rose”
