expresia literară. Copil fiind, îmi închipuiam că toată lumea are aceleași idei, aceleași puternice simpatii și antipatii, cari adeseori o despărțeau pe mama de lumea care o înconjura.
Nimeni nu știa să spună mai frumos un basm decât mama; avea un neîntrecut dar al vorbirii și știa să însuflețească și să înveselească o masă întreagă de musafiri.
Ne îmboldea să vorbim cu lumea și să ne obișnuim a conversa; întotdeauna afirma că nu-i nimic mai nepotrivit decât o prințesă care nu știe să deschidă gura; „afară de aceasta, adăuga ea, e foarte nepoliticos, și vă rog, dragi copii, să nu uitați aceasta”.
Vorbele ei m’au întovărășit dealungul vieții.
Un alt principiu asupra căruia insista cu severitate, era că invitat la un prânz, nu trebue să refuzi nicio mâncare ce ți-se oferă, chiar dacă nu-ți place, căci, adăuga ea, nimic nu-i mai jignitor pentru stăpâna casei, decât să nu mănânci din bunătățile ce-ți pune dinainte.
— „Dar dacă nu sunt bune, mamă?”
— „Faci exact ca și când ar fi bune”.
— „Dar dacă te fac să-ți vie rău?”
— „Atunci lasă să-ți fie rău, draga mea, dar așteaptă până ajungi acasă! Ar fi o mare ofensă să-ți vie rău chiar acolo!”
Astfel era buna povață a mamei. Fiind ea însăși cam spartană, se aștepta ca și copiii ei să-i urmeze pilda.
Mamei îi displăcea foarte mult să fie cineva bolnav!
