în a socoti pe „eri” mult mai bun decât pe „azi”; ba chiar am văzut-o regretând dureros o modă de „eri” pe care o criticase când ajunsese moda zilei.
Mama avea bunăoară ciudata idee că nu-și poate înfige acul în pălărie decât în partea dreaptă. Spunea cum că niciodată în tinerețea ei nu învățase să înfigă acul cu mâna stângă; nu făcuse aceasta în Rusia și n’avea de gând s’o încerce în Anglia, Germania sau Malta. Căci astfel era mama mea, și nimeni nu se ținea mai neclintit legat de convingerile sau de principiile sale ca dânsa, chiar când îi prilejuiau adevărate neajunsuri.
Mai târziu aceste mici idiosincrazii îi îngustară treptat viața fără vreun folos, până când ajunse chiar să fie cam ciudată.
Oricum, pentrucă mama nu învățase în Rusia să-și pună două ace în pălărie, ura vântul cu acea îndârjire sănătoasă pe care toată viața ei a știut s’o pună în orice ură.
Nu era nimic înjumătățit în modul ei de a simți: ce-i plăcea, îi plăcea, inovațiunile le detesta și prefera locurile unde nu era nevoită să se ocupe de toaleta ei.
Purta foi, jachete și pălării practice, nerenunțând niciodată la niște ghete foarte ciudate cu bucățele de piele în vârf, ghete cari erau comandate la Petersburg; și ținea în special ca ele să fie la fel pentru amândouă picioarele, declarând că este o prostie să-și închipue cineva că există o croială pentru piciorul drept și o alta pentru piciorul stâng; găsea că e mult mai potrivit să fie amândouă pe același calapod.
De abia mai târziu înțelesei că mama era întrucâtva ceeace se cheamă un „caracter”, ca să întrebuințez
