pentru mintea oamenilor neluminați, iar casa aceasta tăcută, îngropată în zăpadă și ascunsă în pădure, era un cadru potrivit pentru aceea care se retrăsese un răstimp în singurătate, ca să uite nedreptatea unei lumi prea josnice pentru a înțelege firea ei neasemănat de aleasă. Și se părea că totul ar fi fost orânduit înadins, pentru a pune în valoare anume ființa ei, punctul central al tabloului. Toate făceau parte din tablou: mama, cu ochii adânciți în cap, plini de îngrijorare, spăimântătoarea adunare a rudelor oloage, cari așteptau o minune și, ca paznic sinistru al acestei case pline de femei, bătrânul gentilom, cu fața vicleană și respingătoare. Aflai mai târziu, că reginei Elisabeta nu-i tihnea să-l vadă acolo. Se svonea că era căsătorit în secret cu bătrâna prințesă.
Oricare ar fi fost adevărul, el era un nou izvor de tragedie, pentru aceea care făcea din viață o dramă. In timpul neuitatului dejun, nu putui să-mi iau ochii de pe chipul Reginei; căzusem cu totul în mreaja farmecului ei: era o ființă plină de o vrajă romantică și-mi plăcea orice era romantic. Când sosi ceasul plecării, mă rugă să vin singură în camera ei. Imi vorbi despre România, despre îndatoririle ce m’așteptau acolo. Imi vorbi despre Nando și-mi spuse cum încercase să-i facă fericirea, dar nu pomeni de drama care despărțise pentru un timp, calea ei de-a lui. Vocea ei era o muzică, dar vorbele îi erau uneori prea înaripate pentru mintea mea necoaptă; uneori nu le înțelegeam, nu spunea nimic precis ce-aș fi putut eu pricepe, însă muzicalitatea și poezia cuvintelor ei îmi cântau în creer.
