culme, îi plăceau lucrurile prea colorate, bătătoare la ochi, excentrice, cari nu se puteau trece cu vederea; îți săreau în ochi la fiece pas și deoarece tanti Elisabeta era din fire entuziastă și foarte încredințată de frumusețile lucrurilor făcute de ea, erai nevoit să admiri și să aprobi mereu. In multe rânduri a trebuit să cer iertare lui Dumnezeu pentru minciunile pe cari eram nevoită să le rostesc ca să n’o jignesc. Aceste lupte, aproape zilnice, cu gustul ciudat al mătușii mele, au fost pentru mine, timp de mai mulți ani, aproape o durere fizică. La această primă întâlnire însă, când îmi cucerise dintrodată inima, însemna pentru mine o suferință, să nu pot admira din tot sufletul opera mâinilor ei. Era atât de fermecătoare, de încântătoare, vorba ei era atât de dulce și de duioasă, vocea ei atât de muzicală și toate se potriveau așa de bine cu atmosfera de poezie ce se răspândea în jurul ei, — afară de pictură și de ochelarii de pe nas, cari erau o podoabă prea prozaică pentru fața ei inspirată!...
De bună seamă, prima întâlnire cu mireasa, pe care n’o alesese Regina pentru nepotul ei, se desfășură mai liniștit decât îndrăznise mama ei să nădăjduiască, pentrucă „Elisabeth”, spre marea ușurare a bătrânei doamne, binevoi să ia parte la dejun. Investmântată toată într’un cașmir alb, mlădios, și uitând-se la noi din înălțimea scaunului cu roate pe care fusese adusă la masă, era în adevăr o arătare fermecătoare. Parcă ar fi fost o înaltă preoteasă din legende, propovăduind niște credințe stranii, prea amețitoare
