svon de zurgălăi, se opri în fața ușii de intrare. In prag, sta o doamnă foarte bătrână, cu rochie neagră și cu un văl alb pe cap. Dar nu semăna de loc cu alte doamne bătrâne. Fruntea ei era neasemănat de înaltă, rotundă și netedă ca un glob, o frunte măreață, de sub care doi ochi adânciți în orbite, cu pleoape grele și obosite, te priveau ca din mare depărtare. Atât de adânci erau orbitele, atât de înfundate, încât semănau în mod displăcut cu ale unui craniu. Era o făptură ce te făcea să tresări la prima vedere, dar în zâmbetul ei strălucea buna primire. Nu mai puțin ciudate erau ființele ce veneau după ea, femei de toate vârstele, dintre cari niciuna nu era cu totul teafără. S’ar fi părut că adunase sub acoperișul ei, pe toți surzii, șchiopii, orbii, muții și săracii cu duhul de cari pomenește Biblia.
Bătrâna doamnă sta printre ele, ca un fel de blajină vrăjitoare dela care se aștepta minuni. Dar se poate ușor închipui că noi, bieți oameni ca toți oamenii, ne simțirăm oarecum stânjenite.
Singurul bărbat în această adunare era un domn bătrân cu favoriți, cu ochii turburi, cu gura lăbărțată și cinică, o făptură cu înfățișare sinistră, cel puțin așa ni se păru nouă, dar care întregea de minune ciudatul tablou.
Ologii, muții și orbii ne fură prezentați pe rând. Mai toți erau rude sărace; se vede că doamna bătrână avea o aplecare deosebită pentru oameni ca nelumea. Mai târziu aflarăm că i se atribuia darul de a tămădui și că, întotdeauna, casa ei era năpădită de bolnavi și de ologi. Era bună și vestită pentru milostenia ei. Mai târziu, regina Elisabeta îmi povesti
