Lui Ferdinand i se dădu să aleagă între tron și Elena Văcărescu, dar într’așa chip, încât nu putu alege decât tronul. Crescut în datina disciplinei și obișnuit să se plece în fața autorității, el alese ceeace fusese ales pentru el, nu fără durere și lăuntrică răzvrătire însă. Simțul datoriei era adânc înnăscut în ființa lui și mai puternic decât orice și acest simț a dăinuit eroic într’însul dealungul unei vieți pline de multe jertfe. A fost trimis atunci să călătorească; vizită Olanda, Belgia, se duse la Sigmaringen, Potsdam, Berlin, Cassel... Și la Cassel îl aștepta Ursita... dar eu nu știam că el călătorea pentru mângâierea inimii lui frânte...
Acum trebue să-mi readuc în minte acel ciudat tablou al vizitei mele la Segenhaus, lângă Neu Wied, locuința principesei-mame de Wied, unde Regina, greu lovită și nicidecum împăcată cu soarta, petrecu doi ani, s’ar putea zice, de surghiun. Lui Ducky și mie ni se spusese că era bolnavă de câtva timp și că astfel, nu putea veni la nuntă la Sigmaringen; aceasta e singura lămurire ce mi se dădu. Ne duserăm la Segenhaus, întovărășite de mama. Zăpada începuse să cadă de timpuriu în acel an și merserăm cu sania până la o ciudată căsuță în inima pădurii, ceeace era mijlocul cel mai potrivit de a ajunge la acea casă, atât de deosebită de toate cele ce le văzusem până atunci și care era locuită de ființe așa de stranii și de diferite de lumea cu care eram obișnuite. De fapt, acest mic episod e, în mintea mea, desprins de toate celelalte, ca o întâmplare ciudată într’o lume necunoscută și într’o atmosferă străină. Sania, cu vesel
