multe lucruri curioase despre mama ei. Avea stranii însușiri psihice și au fost timpuri în viața ei, în cari cădea într’un fel de „transe” în timpul cărora se părea că duhul i se despărțea de trup; era cuprinsă atunci, de un fel de „extaz”, corpul își pierdea greutatea și putea să plutească deasupra pământului. Se spunea că în timpul acestor transe, putea chiar să umble pe spetezele scaunelor sau chiar să coboare scările fără a atinge treptele. Cât adevăr să fi fost în aceste spuse, n’ași putea hotărî. Dar nu e nicio îndoială, că strania ființă avea însușiri anormale. Eu însă, fiind în afară de cercul vrăjit al acelor ce sunt în stare să trăiască între două lumi, simt că nu sunt vrednică să’ncerc a da vreo lămurire.
Bătrâna doamnă nu dădu la iveală niciuna din tainicele-i însușiri, în ziua când am fost musafirii ei; nu se arătă decât ca o femeie ce oftează mereu, o mamă îngrijorată de sănătatea fiicei ei bolnave și o gazdă plăcută, ale cărei convorbiri erau însuflețite și pitorești. Cu multe curtenitoare exclamații de bună-venire, ne duse într’un hall destul de mare, pardosit fără mult meșteșug cu scânduri de brad. Partea cea mai izbitoare a acestui hall erau niște panouri pe cari erau zugrăvite flori nemaipomenit de mari și lipsite de vlagă, ceeace alcătuia un contrast strigător cu simplicitatea cadrului. Bătrâna doamnă ne lămuri îndată, că panourile fuseseră pictate de fiica ei. Ne uitam în jurul nostru cam uimite de ciudățenia tuturor lucrurilor înconjurătoare și cu o întrebare mută pe buze: unde era fiica ei? Insfârșit, mama, întrebă prietenește despre sănătatea Reginei.
