Ferdinand avea o neîncredere în sine aproape dureroasă și era cât se poate de modest; pe când fratele său, alb ca laptele și cu mijlocul ca de viespe, avea însușiri opuse. Ferdinand se arăta de o smerenie neînțeleasă, față de încrezutele aptitudini ale fratelui său. Eu însă, îi priveam pe toți cu ochi nedestoinici la cumpănirea firii omenești și eram gata să prețuesc pe fiecare om, după valoarea ce-și închipuia că o are.
După cum am spus mai sus, socru-meu, prințul Leopold, era unul din oamenii cei mai încântători, din vremea lui. Deștept, erudit, frumos, — având ceva din modestia lui Ferdinand, deși mai puțin sfios, — era cel mai desăvârșit „homme du monde”*).
Niciodată n’am întâlnit un om mai puțin egoist. Trăia numai pentru alții; își petrecea viața și își cheltuia puterile,
- ) Franțuzește in text.
alergând de colo colo, dela un membru al familiei lui la altul, istovindu-se în îngrijirile date șubredei lui soții și încântătoarei lui mame, bătrână și surdă, pe care o iubea din toată inima.
Antonia sau Antoinette, fusese o mare frumusețe în vremea ei; una din acele frumuseți clasice, care parcă se potrivesc anume cu portul malacovului. Avea profilul grecesc, umerii lăsați în jos, mâini lungi și subțiri, picioarele foarte mici și inutile. Dar toată croiala ființei sale nu se potrivea cu moda din vremea ei. Văditei lipse de proporție între trunchi și picioare parcă-i lipsea malacoful. De o măreață aristocrație în mișcări, pășea încet cu o ciudată legănare a șoldurilor. Ii
