Leopold mai avea doi copii: William și Charles.
William, cu toate că avea o fire bună și aleasă, nu moștenise nimic din frumusețea lui Ferdinand; predispus să se îngrașe avea trăsăturile prea rotunjite, iar nasul de acvilă bine cunoscut al familiei de Hohenzollern lipsea din chipul lui rotund și vesel. Era plin de ceeace Shakespeare numește, „laptele umanei duioșii” și nu prea era fericit în căsnicia lui cu o nepoată a împărătesei Elisabeta a Austriei. Această pereche, nepotrivită, avea o fată și doi băeți gemeni.
Fratele mai mic al lui Ferdinand nu era lipsit de frumusețe.
Era înalt, svelt și chipeș, lucru de care părea nemărginit de mândru. De fapt, se arăta cam prea mulțumit de el însuși și avea în mersul lui ceva din îngâmfarea păunului. Se socotea tot atât de deștept pe cât era de frumos și uneori mă miram cum isbutea să-și impună voința fratelui său Ferdinand, care nu numai că-l întrecea ca vârstă dar și în toate celelalte privințe.
După un an sau doi, Charles, în familie numit Carlo, se căsători cu o vară primară a sa, prințesa Iosephina a Belgiei (sora lui Albert, fostul rege al Belgiei) care era obișnuită să-l admire ca copil și urmă astfel până la sfârșitul vieții, măcar că și ea era superioară din toate punctele de vedere. Poate că au fost ceasuri în care și-a dat ea seama de aceasta, dar niciodată n’a arătat-o, astfel încât îngâmfarea lui crescu neîncetat, ajungând uneori, foarte displăcută pentru ai lui.
Nu-și poate cineva închipui o deosebire mai mare decât acea dintre cei doi frați, Ferdinand și Charles.
