Charly, în casa ei din Berlin, era cu totul altfel, decât Charly, iubita noastră musafiră dela Coburg. La Berlin, făcea parte dintr’o societate foarte veselă și pornită pe petrecere, iar noi eram prea tinere ca să ne placă astfel de sindrofii.
Fiecare își avea glumele lui, mofturile lui, un mod special de a-și povesti dragostele și fiecare găsea prilejul de a se înflăcăra sau de a urî. Noi nu puteam decât privi, chinuite de cea mai cumplită gelozie, când vedeam pe idolul nostru, dând pe față o latură a firii ei, nebănuite până atunci; pentru noi biete fetișcane, cărora le făgăduise minunate petreceri, abia mai găsia vreo privire sau vreo vorbă.
Amară desamăgire! Săptămâna petrecută în casa Charly-ei la Berlin, e una din cele mai displăcute amintiri a tinereții mele. Prințul moștenitor al României era unul din tinerii, pe care vesela noastră verișoară îi primea mai în fiece zi și dacă am fi urmat să ne întâlnim în casa ei, cred că astăzi n’aș fi unde sunt, căci era foarte firesc ca tânărul prinț german, ieșit din vârsta de flăcăiandru, mulțumit să se afle iarăși la Berlin, să fi petrecut mult mai bine în tovărășia sglobie a Charly-ei, decât căutând subiecte de conversație potrivite cu nevinovăția noastră de copile.
In toate țările, lumea „șic”, se poartă nemilos cu cei ce sunt în afară de cercul ei, dar atmosfera dela Berlin avea pentru mine o mireasmă deosebită, răspândită de Charly și de prietenii din cercul ei, și deșteaptă în mine o amintire, plină de o ascuțită îndurerare.
